Ce semnifică Bonus – Malus

Începând cu 1 ianuarie 2010, societățile de asigurare aplică sistemul bonus-malus la tarifele pe care le-au stabilit, pentru vehiculele aparținând persoanelor fizice sau care sunt în leasing pe persoană fizică.

Prin acest sistem, proprietarii vehiculelor cu care nu au fost provocate accidente beneficiază de o reducere a prețului poliței RCA (BONUS), în timp ce proprietarii vehiculelor cu care s-au provocat accidente vor plăti tarife majorate (MALUS).

Pentru stabilirea clasei Bonus-Malus se ține cont de istoricul asiguratului pe ultimii 7 ani, dar nu dinainte de 2009.

Normele legale reglementează existența a 14 clase de bonus. Pentru fiecare an fără daune se acordă două clase de bonus, iar bonusul maxim acordat este de 50%. Rezultă că, dacă timp de șapte ani un asigurat nu a produs daune care să fie despăgubite în baza poliței RCA, bonusul acordat poate ajunge la 50%.

Pentru aplicarea unui malus pentru un asigurat/utilizator persoană fizică sunt luate în calcul evenimentele pentru care a fost plătită cel puțin o daună, în temeiul asigurării RCA deținută de acesta. Într-o astfel de situație, malus-ul se aplică indiferent de cine a condus vehiculul la data producerii accidentului, precum și indiferent de modul de protocolare a accidentului (prin proces verbal întocmit de poliție sau prin constatare amiabilă de accident).

Clauza de malus (majorarea primei) se aplică în funcție de numărul de daune produse și plătite, putând ajunge până la 200%.

Normele puse în aplicare prin Ordinul CSA nr.21/2009 prevăd faptul că, în situația în care un asigurat deține mai multe vehicule, sistemul bonus-malus se aplică distinct pentru fiecare vehicul. De asemenea, în cazul înstrăinării/radierii vehiculului asigurat, stabilirea noii clase de bonus-malus pentru un vehicul nou-dobândit se face pornind de la clasă bonus-malus de care asiguratul a beneficiat anterior.

Mai jos puteți observa unde se află clasa de Bonus Malus pe polița de asigurare RCA .

BONUS